Ce se întâmplă când ne prefacem că un copil „nu are nicio problemă“?
La exterior – liniște.
Dar în interior…
Se adună tensiuni, se reprimă emoții, se caută o ieșire. Uneori în telefon, alteori în grupuri de prieteni sau în decizii riscante. Copilul simte, dar nu se simte în siguranță să spună ce trăiește. Și învață să ascundă.
Ignorarea trăirilor nu le face să dispară. Doar le împinge într-un colț întunecat, unde cresc în tăcere.
Când spunem: „Nu e mare lucru“, copilul aude: „Sentimentele tale nu contează“
De multe ori, din dorința de a-l încuraja, părintele grăbește soluția:
– „Hai, lasă, trece repede!“
– „Nu e motiv de supărare.“
– „Nu plânge pentru prostii.“
Dar copilul nu caută întotdeauna soluții. Uneori are nevoie doar să fie văzut, auzit, înțeles.
Cuvintele care fac diferența pot fi simple:
– „Văd că ți-e greu.“
– „Îți înțeleg supărarea.“
– „Sunt aici, chiar dacă nu știu imediat ce să fac.“
Recunoașterea emoției este primul pas spre echilibru
Atunci când un copil se simte văzut în emoția lui, se liniștește. Nu pentru că problema dispare, ci pentru că nu se mai simte singur. Sprijinul nu înseamnă întotdeauna o soluție. Uneori înseamnă o mână pe umăr și un „Sunt lângă tine“.
Această validare devine un fundament interior. Îi arată copilului că e normal să simtă, că emoțiile nu sunt periculoase și că pot fi împărtășite fără teamă.
Ce putem face ca părinți?
- Să nu minimalizăm trăirile copilului, oricât de „mici” ni s-ar părea.
- Să ascultăm fără să întrerupem.
- Să punem întrebări care deschid dialogul:
– „Cum ai simțit asta?“
– „Ce ți-ai fi dorit să se întâmple?“
– „Cum pot să te ajut acum?“
📚 Cărțile Vivabook sunt create tocmai din această înțelegere: că sprijinul emoțional începe cu ascultare, validare și apropiere
Fiecare activitate, poveste și provocare este gândită astfel încât să sprijine copilul în dezvoltarea unui echilibru interior sănătos. Pentru că un copil înțeles este un copil încrezător. Iar încrederea începe acolo unde cineva spune: „Te văd. Te ascult. Sunt aici.“
